View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 24 August 2015

Una, tot turcoaz de frumoasă.



Acum două săptămâni, când v-am povestit despre atmosfera de pe Tara, mă hotărâsem ca şi restul de aventuri pe apă, în Bosnia, să fie tot în română. Consider că merită cântată, lăudată şi răspândită frumuseţea acestor locuri şi în dulcea noastră limbă.
Destul cu aspectele romantice! Să trecem la acţiune!
Era a cincea oară când eram în zona aceasta din Bosnia, aproape de graniţa cu Croaţia, şi a cincea oară când mă dădeam pe acest râu. De fapt, aici îşi găsesc rădăcinile pasiunea mea pentru sporturi acvatice extreme şi pentru ape repezi. Pot, astfel, spune că totul a început aici. Trebuie însă luat în considerare faptul că nimic nu începe ca la carte fără un mic dejun bosniac copios.
La start
Una este apa în cauză şi se spune că este cel mai curat râu din Europa. Multe s-au schimbat de când am fost prima oară aici – acum sunt mai multe facilităţi, zona dimprejur a devenit parc naţional (deci plăteşti şi intrarea în parc dacă vrei să te dai), probabil că toate au devenit o idee mai comerciale, cu iz de Bosnia însă încă păstrat, ceea ce le face plăcute, nu incredibil de plicticoase pentru cei ce caută poteci mai puţin umblate. Ea însă nu s-a schimbat – este tot turcoaz. Mai închis după ploi sau în timpul lor şi incredibil de strălucitoare când o bate soarele. Pe traseul cel mai spectaculos, Štrbački buk – Lohovo (15 km), nici nu ai nevoie de apă. Poţi bea direct din ea, într-atât este de limpede. Are porţiuni şi de 4+; după cascada cea mare (Štrbački), pe care unii dintre skipperi o coboară vertical în toţi cei 24m ai săi şi care este şi cascada mea preferată, traseul începe zvâcnind cu o cascadă mai mică, a cărei înălţime poate varia, de la 6 la 3m în sezonul practicabil. Noi am avut-o cam de 3-3.5m anul acesta, volumul apei fiind foarte mare. Ne delectăm apoi cu o succesiune de cascade mai mici şi urmează repezişuri interesante, spumă multă şi, da, trebuie să te cam ţii bine de sforile bărcii. Cu prima porţiune trecută, care anul acesta pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai „adrenalinică” aventură pentru mine, ne putem relaxa, sta la o vorbă cu cei doi tovarăşi de echipă – un austriac şi un german –, dar şi cu skipperul învăţăcel pe care-l luaserăm cu noi în barcă, urmări unduirile plantelor subacvatice, asculta ţipetele raţelor sălbatice, totul în oglindirea pădurii şi cerului care acum se umplea de nori. Nicio problemă! Cu o oprire parcă la secundă calculată, stăm la o Preminger, berea mea străină preferată, şi ne încălzim lângă un foc şi sub un copac. Şi pornim din nou la drum sub soarele care acum devine dintr-o dată nemilos şi ne arde feţele. Finalul vine şi el, cu o ultimă cascadă spectaculoasă, precedată de un sifon, acum astupat, în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi caiacişti.
Relaxare... tot pe Una
Ne schimbăm, fericiţi că am finalizat şi de această dată traseul cu bine, apoi plecăm spre o altă masă copioasă. Şi, pentru că ne găsim într-o zonă încărcată de istorie, cu cetăţi de piatră pe coame de deal, refacem traseul spre una din ele, Ostrovica. Ne încarcă sufletele o mireasmă de fân proaspăt cosit şi, când ajungem în vârf şi văd Kulen Vakuful cufundat în lumina apusului, inima mea este cuprinsă de un fior: îmi amintesc cea mai frumoasă călătorie în Bosnia pe care am avut-o, în 2011, văd parcă înainte-mi fluturând fusta vaporoasă a unei alte mari îndrăgostite de Bosnia şi zâmbesc, mulţumind destinului că m-a adus din nou aici.
Dinspre Ostrovica
Pentru că, deşi nu la fel fără prietenul meu cel mai bun din Bosnia ca skipper, fără o ospitalitate care de această dată mi-a părut întrucâtva umbrită poate de o experienţă extraordinară din toate punctele de vedere petrecută mai la sud şi mai la începutul călătoriei, fără vremea care parcă niciodată nu a fost mai strălucitoare ca în iunie 2011, Una tot rămâne râul meu preferat.      

Monday, 17 August 2015

Vjosa, waves, and foam: rafting in Albania (II)



Mid-June: start of the rafting season on Vjosa. We were there to make it happen, after our previous day rafting through the unbelievable Osumi Canyon. There were waves, yes. There was foam, yes. And there was clear and cool water. Perfect for that day’s heat, which already seemed unbearable.
Courtesy of Albania Rafting Group
As I think back, I remember with a smile how angry I was at one of our team’s members to ditch us and run Vjosa by kayak instead… I also remember the comforting surprise on our faces when Zamo himself – the president of the Albanian Rafting Federation – came to steer our raft… and I also remember the taste of my huge cheese and tomato sandwich, courtesy of Albania Rafting Group, that I had for lunch… but the clearest image in my mind is the mountainous backdrop – those giants that seemed to be tumbling down the river bed.
Courtesy of Albania Rafting Group
The sun had taken its toll: I had gotten sunstroke and I felt pretty nauseated by the time we got to the hot pools in Benjë. In search for a cozier hot pot, we ended up on a strenuous walk/climb, crossing water and helping one another not to slip. The sight of the old stone bridge was a delight both at the beginning and at the end of our hot pool scout. Time had freeze-framed its arched posture.
Heat and history @the old bridge
By getting into the cars on our way back to Berat, fun was again unleashed and laughter came to the forefront, harder than during any other moment of that day: we stopped for refreshments and then for an impromptu picnic on a mountain ridge. With the smooth setting of the sun over the valleys, I was again at a loss for words and couldn’t make up my mind as to which of the mountain roads in Albania I liked best.
And when darkness made its final move and only dust could be perceived dancing on the edge of the cliffs, I knew that I would miss my friends, my time, and my way of being in this amazing country. I smile again, whenever I remember. And it fills my heart.  
Into the dust we disappear